Recenzie film “Antichrist”

Tocmai am privit Antichrist-ul. Un film cel puţin interesant. Regizorul, Lars von Trier, zice ca un film trebuie să fie ca o pietricică în pantof. Cred că i-a izbutit cu Antichrist-ul. Ca multe alte filme ale sale, Antichrist este structurat pe 3  capitole: Supărare, Durere, Disperare.

Începe în agonie şi extaz: un cuplu căsătorit fac dragoste în timp ce fiul lor infant se urcă pe o masă şi cade de la fereastră. După moartea copilului, femeia este ţinută în spital, sub tratament medicamentos. Soţul este psihoterapeut şi foloseşte cunoştinţele profesionale pentru a-şi ajuta soţia. Ulterior, el decide că ei ar trebui să petreacă ceva timp în vila lor din pădure, pentru a depăşi depresia.

Pădurea, care se numeşte Eden, este orice altceva în afară de paradis. Un tablou obscur, imagini vizuale lugubre iar cele auditive extrem de stridente. Bărbatul întâlneşte în această pădure o căprioară care sângerează, o vulpe şi ciori.

Ce se întâmplă în continuare este dificil de descris, dar şi mai dificil de privit.  Acţiunea din film include sex masochist, masturbare violentă, un sfredel şi mutilare genitală. Foarte crud, realist din punct de vedere sexual, Antichrist explorează un teren emoţional şi psihologic.  Este un film care redă până la paroxism sentimentul de disperare, furie, durere.

Femeia este studentă care scrie o teză despre misoginismul medieval. Anume aceasta activitate a ei ar fi putut stimula, provoca izbucnirile extrem de violente asupra soţului ei, un sado-masochism foarte greu de înţeles şi acceptat.

Filmul cu siguranţă nu este pentru toată lumea. Dacă este să ignori aspectele grafice, atunci acele psihologice sunt foarte credible şi chiar acceptabile.  Dar dacă cauţi un film cu un sfârşit care să dea o senzaţie de încheiere, concluzie, atunci Antichrist nu trebuie să fie pe lista filmelor care vrei să le priveşti.